Scos din tipar (mai 2021, săptămâna 1) – Biografie. Antropologie. Roman

14 mai 2021 de  Oana Borviz    

La Humanitas, a apărut un volum biografic tare interesant care ne dezvăluie un Hemingway total necunoscut până acum. La pandora M, avem un roman complex și nuanțat de Burhan Sönmez, scriitor turc contemporan aflat la mare căutare. Art ne propune un volum despre evoluția umană semnat de zoologul Desmond Morris. Iar Publica a scos din tipar o carte despre puterea practicii, care poate livra muncă creativă.

Editura Humanitas

Scriitor, marinar, soldat, spion. Aventurile secrete ale lui Ernest Hemingway (1935–1961)

de Nicholas Reynolds

„Admirator al lui Hemingway toată viața mea, am simțit ca și cum aș fi primit din plin o lovitură în stomac când am citit că semnase colaborarea cu NKVD“, mărturisește autorul acestei cărți despre momentul în care a descoperit documente ce dovedesc recrutarea lui Hemingway în 1940 de către NKVD (organul de represiune al Uniunii Sovietice). Așadar, volumul este despre un Hemingway total necunoscut, care a acceptat să devină agent de informații și care se temea, mulți ani după aceea, ca FBI să nu-i descopere secretul.

Editura Pandora M

Labirint

de Burhan Sönmez

„Un roman ca un vis febril", numește The New York Times acest roman de Burhan Sönmez, scriitor turc apreciat care a practicat avocatura și care a trăit mulți ani în Marea Britanie, după ce a fost grav rănit în timpul unui asalt al poliției turce.
Personajul central este un cântăreț de blues ajuns într-o etapă de mare rătăcire în viața lui, când mintea îi joacă feste și e pe cale chiar să se sinucidă. Prin labirintul minții lui ajungem să cunoaștem povești mai vechi sau mai noi care tulbură și ridică multe întrebări.

Editura Art

Maimuța goală

de Desmond Morris

Vândut în zeci de milioane de exemplare în toată lumea, volumul semnat de zoologul Desmond Morris este o uimitoare incursiune în evoluția omului prezentând cu umor și imaginație începuturile umanității, obiceiurile omului și legăturile lui cu lumea animală.
Cartea a fost publicată în engleză în 1967, cu numele „The Naked Ape", iar Desmond Morris este cunoscut ca zoolog, etolog, pictor suprarealist și om de televiziune (Zoo Time este unul dintre cele mai cunoscute programe ale sale).

Editura Publica

Practica. Livrează muncă creativă

de Seth Godin

Ponind de la ideea că blocajul scriitorului este un mit, Seth Godin construiește o întreagă pledoarie pentru consecvență, mult mai importantă (după părerea lui) decât autenticitatea. Practica consecventă este, spune acesta, calea cea mai sigură către mulțumirea de sine, către creativitate și bucurie. „Practica“ este o carte despre muncă și riscuri asumate, despre cum să-ți înfrunți fricile și să scapi de blocaje, despre cum să ajungi mai repede la ceea ce ești tu cu adevărat.

Oana Borviz

Înainte de a mă îndrăgosti de cărți mi-au plăcut altele: să pictez, să bricolez, să văd filme. De fapt, am început să citesc cu adevărat în primii ani de liceu, când mi-am dat seama cât de savuroase pot fi momentele în care ești singur cu o carte în mână. De atunci, cititul a devenit un soi de obișnuință care îmi face bine, îmi dă echilibru și mă inspiră. Citește mai mult.



Lasă un răspuns