Noutăți decembrie (Săptămâna 3) – Astronomie. Non-ficțiune. Roman

17 decembrie 2020 de  Oana Borviz    

La Corint a apărut o carte super interesantă, despre cum a devenit Instagramul un fenomen cultural. La editura Art a fost tradus un nou roman de Margaret Atwood, despre bullying-ul între fete. Editura Trei are o carte fascinantă, cu tot felul de descoperiri despre planete și sateliți. Humanitas Fiction a scos din tipar un nou volum semnat de regretatul Amos Oz.

Editura Corint

#nofilter. Povestea Instagramului

de Sarah Frier

O carte teribil de interesantă, „#nofilter. Povestea Instagramului“ ne arată cum a luat naștere acest fenomen (de la înființarea, în 2010, de către Kevin Systrom și Mike Krieger a aplicației de partajare a fotografiilor numită Instagram, anul în care Mark Zuckerberg a cumpărat compania pentru un miliard de dolari, și până la consecințele culturale apărute la nivel global în urma succesului Instagram). Puteți asculta și interviul, la fel de interesant, luat de Ioana Bâldea Constantinescu jurnalistei Sarah Frier (care a primit o groază de premii pentru cartea asta). Acesta este disponibil pe ioanabaldea.com.

Editura Art

Ochi-de-pisică

de Margaret Atwood

Roman finalist la Man Booker Prize în 1989, „Ochi-de-pisică“ abordează un subiect destul de rar întâlnit (mai ales la acea vreme) în literatură: bullying-ul între fete. Povestea, despre o pictoriță celebră pe nume Elaine, analizează modul în care amintirile reprimate pot să formeze un destin, dar prezintă, în același timp, viața politică și socială a Canadei (țara de origine a lui Atwood) din secolul trecut.

Editura Trei

Viețile secrete ale planetelor

de Paul Murdin

O carte fascinantă care ne lămurește cum stă treaba cu locul nostru în sistemul solar dar care ne aduce la cunoștință și tot felul de descoperiri despre planete și sateliți, cum ar fi, spre exemplu, faptul că cel mai mare vulcan de pe Marte este mai mare de 100 de ori decât cel mai mare vulcan de pe Pământ sau că pe Titan (satelitul lui Saturn) se găsesc lacuri de metan lichid înconjurate de văi și lacuri.

Editura Humanitas Fiction

Poveste despre dragoste şi întuneric

de Amos Oz

Dacă ești fan Amos Oz, te vei bucura din plin de această carte în care descoperi anii copilăriei și ai adolescenței scriitorului petrecuți în Ierusalimul anilor '40-'50, alături de visătoarea lui mamă și de raționalul tată, dar în care și asiști la nașterea unei națiuni.

Editura Humanitas Junior

O vacanță de 10+. Povestiri născocite și desenate astă-vară

de Copiii

„Ce dovadă mai clară decât această carte că purtăm poveştile în noi înainte chiar de a purta blugi rupţi şi bascheţi Converse?“, scrie Carmen Tiderle despre acest volum născut în plină pandemie, în urma a două concursuri propuse de editură celor mici („Vreau să fiu ilustrator la Humanitas Junior!“ și „Vreau să fiu povestitor la Humanitas Junior!“ ).
Toate cele zece povești sunt născociri incredibile ale copiilor iar ilustrațiile care atrag ca un magnet sunt create tot de ei.

Oana Borviz

Înainte de a mă îndrăgosti de cărți mi-au plăcut altele: să pictez, să bricolez, să văd filme. De fapt, am început să citesc cu adevărat în primii ani de liceu, când mi-am dat seama cât de savuroase pot fi momentele în care ești singur cu o carte în mână. De atunci, cititul a devenit un soi de obișnuință care îmi face bine, îmi dă echilibru și mă inspiră. Citește mai mult.



Lasă un răspuns