Sper ca ecourile cărții să ajungă în spatele zidurilor instituțiilor și să le dea încredere copiilor abandonați

9 ianuarie 2020 de Oana Borviz  Oana Borviz    

”Ceea ce mi-a plăcut dintotdeauna cu adevărat a fost să desenez”, mărturisește Dan Ungureanu în introducerea prezentării de pe site-ul personal (danungureanu.com).

Eu știu asta destul de bine pentru că, dintre toți colegii pe care i-am avut la Liceul de Arte Dinu Lipatti din Pitești, el era singurul care desena în orice loc și în orice moment (evident, și în timpul orelor) și cam singurul care stătea ore întregi la bibliotecă răsfoind albume de artă.

După studii făcute la Facultatea de arte plastice a Universității de Vest Timișoara, Dan a făcut un master în ilustrație de carte pentru copii la Cambridge School of Art, în 2013, experiență care i-a schimbat total direcția și viziunea.

Semnase până atunci tot felul de proiecte de grafic design, pictură și ilustrație de carte, făcuse chiar și storyboard pentru filme de animație, însă marea schimbare avea să vină după experiența trăită în Marea Britanie. A publicat prima lui carte de copii, ”Nara și insula”, editată și în SUA și tradusă în chineză și română, iar apoi romanul grafic ”Spune-mi Eli”, ce aduce în prim plan un caz real sfâșietor. Mai exact, povestea Elisabetei Moldovan, o fată abandonată ce a trăit mult timp în infernul unei instituții rezidențiale de unde a evadat luptând astăzi pentru dezinstiuționalizare, locuire în comunitate și sprijin pentru persoanele cu dizabilitați. Am fost curioasă să aflu cum a ajuns Dan să o cunoască pe Eli, ce l-a făcut să transforme povestea ei într-o carte și în ce măsură l-a schimbat această experiență.

Cum a fost lucrul la primul tău roman grafic având în vedere subiectul delicat?

Subiectele delicate mă fascinează și cred că ar trebui abordate mai des. Mi-am dorit foarte mult ca acest proiect să se materializeze, pentru că acest gen povești trebuie spuse și răspândite. Sunt lucruri îngrozitoare care încă se întâmplă în spatele unor ziduri, chiar  lângă noi.

Am adunat poveștile lui Eli, le-am așezat în spațiu și timp, am structurat povestea în etape și capitole pe parcursul a 23 de ani trăiți în instituții. De la copilul părăsit la naștere, apoi la adolescentul revoltat, la adultul care duce revolta mai departe prin sprijinirea comunității.

Eu spun povești prin imagini, iar succesiunea de cadre din romanul grafic a fost soluția cea mai bună pentru a reprezenta cât mai multe aspecte. Cuvintele mă sperie de cele mai multe ori, așa că îmi este mai ușor să povestesc cu ajutorul imaginilor.

Cum ai cunoscut-o pe Eli Moldovan și cum a devenit ea personajul cărții?

Totul a pornit de la un Shrek pe care l-am pictat pe peretele din prima cameră personală a lui Eli, într-o locuință protejată. Ne-am cunoscut printr-o prietenă comună, Roxana Damaschin-Țecu, care a avut rolul de intermediator în primele interviuri-povești cu Eli.

Primele schițe le-am făcut la Cambridge în al doilea semestru de master. Cred că a fost momentul potrivit să încep Spune-mi Eli pentru că am primit feedback bun și mi-a dat încredere să merg mai departe. Apoi a fost nevoie de timp. Aproape trei ani…

Cum a schimbat-o această carte pe Eli?

Am cunoscut-o pe Eli la puțin timp după fuga din instituție, când se speria până și de mâinile prietenilor ce voiau să o mângâie. Acum Eli luptă pentru drepturile persoanelor cu dizabilități fiind co-președinte al Asociației Ceva de Spus. Și împreuna cu Roxana, au pornit UnLoc, un ONG care furnizează servicii de dezinstiuționalizare, locuire în comunitate și sprijin pentru persoanele adulte cu dizabilitați.

Dar pe tine?

Am luat contact cu această lume la care nu fusesem atent până atunci. Este multă dedicare și forță, luptă continuă și modestie. Sunt așa de multe povești care trebuie spuse, pentru ca lumea să înțeleagă și să respecte persoanele cu dizabilități. Eu nu mă voi opri în a-mi aduce aportul la lupta acestor oameni.

Cum crezi că pot ajuta povești ca ”Spune-mi Eli” copii ca Elisabeta?

Sper ca ecourile cărții să ajungă în spatele zidurilor instituțiilor și să le dea încredere copiilor abandonați. Încrederea în forțele proprii și în oameni, încrederea că pot lupta pentru drepturile lor și că pot duce o viață demnă. Pentru că încă există aproape 20.000 de suflete în centre de plasament, cărora le este străină încrederea și normalitatea.

Se spune că pentru o persoană instituțonalizată, integrarea în comunitate durează cam tot atâta timp cât au trăit în instituție. Procesul este foarte lent, pentru că lucruri simple precum aprinderea unui aragaz sau cumparatul unei pâini trebuie învățate. Și pentru toate acestea este nevoie de sprijin și răbdare.

Înainte de a apărea romanul pe piață ai publicat câteva extrase în revista DOR. Ce feedback ai primit atunci?

Cei de la DOR au rezonat cu poveștile lui Eli și mi-au oferit prilejul să public primul draft al capitolelor de început din roman. Am fost onorat să fie Eli pe coperta numărului 20 în care au apărut și capitolele. După publicare, am fost întrebat de editori ce urmează, cum vreau să duc mai departe povestea și cum mă pot ajuta să iasă în lume, dar încă nu mă simțeam pregătit să finalizez cartea. Și au mai trecut doi ani. Cristi Lupșa m-a ajutat și în ultima parte a proiectului, înainte de publicare, cu o privire de ansamblu, corectură și referințe, pentru care îi sunt recunoscător.

Cine a făcut posibilă publicarea cărții?

Proiectul a fost co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național în 2017, prin Asociația Ceva de Spus, unde Eli este co-președinte.Toate veniturile din vânzarea cărții merg către Asociația Ceva de Spus. Cartea Spune-mi Eli a ajuns în Parlamentul European împreună cu Eli și e folosită ca unealtă în procesul dezinstituționalizării. A fost inclusă în catalogul White Ravens 2018 ce conține 200 de titluri în 38 de limbi din 50 de țări, de International Youth Library din München.

Știu că îți doreai demult să scrii propriile povești dar nu ai făcut-o decât după ce ai studiat ilustrația de carte la Cambridge School of Art. Ce a însemnat pentru tine acea experiență și cât de mult ți-a dictat ulterior direcția?

După cum spuneam, Spune-mi Eli și-a aflat începutul la Cambridge, ca și Nara și Insula. Cele trei semenstre petrecute în Marea Britanie au fost intense. Am învățat ce înseamnă cartea pentru copii, am văzut ce înseamnă industria cărții pentru copii, dar cel mai important, am căpătat încrederea că pot spune poveștile mele prin imagini și cuvinte. După terminarea masterului am publicat Nara cu Andersen Press, care a ajuns și în Statele Unite, apoi a fost tradusă în chineză și română de Editura Arthur. Deci mi-a schimbat total direcția.

Ai fost tentat să rămâi definitiv în Marea Britanie?

Am cochetat cu ideea de a rămâne în Marea Britanie, dar am considerat că, atâta vreme cât există internet, pot lucra și de pe vârful unui munte.

Ce e diferit între piața de ilustrație de carte de la noi și cea de la ei?

Cartea pentru copii în Marea Britanie are o istorie continuă de sute de ani, istorie care a influențat industria internațională. Pe când la noi au fost perioade înfloritoare, dar și perioade de absență totală. Ultimii ani au fost foarte prolifici pentru cartea de copii de la noi. Se traduce mult, dar se publică texte actuale autohtone în ritm susținut și asta este foarte bine. Ce lipsește, cred eu, este puțină structură.

Noi ilustrații postate pe pagina ta de Facebook anunță un nou proiect, așa este?:)? Despre ce e vorba?

Am ținut secret până acum următoarea apariție la Arthur, dar foarte curând va ajunge în librării Micul Prinț. A fost de departe cel mai ofertant și provocator proiect de până acum. Este foarte greu să vii cu ceva nou pe lângă un clasic de asemenea calibru. Voi ține secret următorul proiect, care este o bijuterie.

Oana Borviz

Înainte de a mă îndrăgosti de cărți mi-au plăcut altele: să pictez, să bricolez, să văd filme. De fapt, am început să citesc cu adevărat în primii ani de liceu, când mi-am dat seama cât de savuroase pot fi momentele în care ești singur cu o carte în mână. De atunci, cititul a devenit un soi de obișnuință care îmi face bine, îmi dă echilibru și mă inspiră.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *